Despre mine

Am venit pe lume în 12 decembrie 1983, în Hunedoara și aici am rămas până acum.

La 3 ani am început să merg la grădinița din Peștișul Mare și să port ochelari, de grădiniță am scăpat, de ochelari încă nu. De primii prieteni pe interes am avut parte tot la grădi, unde doamna educatoare avea o feblețe pentru mine și de fiecare dată ceda la rugămintea de a deschide sertarul ferecat în care se aflau cuburile de lemn, care erau cele mai “tari” jucării pentru noi, datorită vremurilor și datorită simplului fapt că erau cu acces limitat, iar ceilalți copii se împrieteneau cu mine pentru a avea acces. Am fost repetent în grupa mare, deoarece nu am putut merge la scoală din cauza problemelor cu ochii, mai exact nu vedeam din prima bancă la tablă.

Am mers întârziat la școala generală, tot la Peștiș, unde am avut parte de profesori buni, am reușit datorită lor să iau premiul I în clasele I, IV, V, VI, VIII, datorită Roxanei și a bunicii ei, am luat doar premiul II pe clasele  II și III și datorită lui Ulmean în clasa a VII – a am avut nota scăzută la purtare. Roxana a fost prima mea “dragoste”, aia din copilărie, era cea mai frumoasă din clasă, pentru mine și nu mi-a zis niciodată aragaz cu patru ochi în clasa I, așa că, era normal să îi cedez locul, mai ales că bunica ei a plusat zicându-mi că dacă o las pe ea să ia premiul I, poate îmi pică și mie ceva, dar trecuseră două clase și eu am încetat să mai sper așa că… Cu Ulmean e poveste mai lungă, așa că o să îi acord o postare separată.

Anii de liceu i-am petrecut în Hunedoara, la Colegiul Național de Informatică “Traian Lalescu”, unde mi-au plăcut atât de multe fete, incât nu am mai reușit să iau nici un premiu în cei 4 ani.

Doi ani i-am petrecut la Facultatea de Automatică și Calculatoare în Timișoara, nu mi-a prea plăcut Turbo Pascal, am vrut să merg la Universitatea de Vest, dar am mers în schimb în armată.

 

 

Work in progress…