Când viața îți scoate în cale oameni minunați

Îți mai aduci aminte de colegii din liceu? Da? Şi eu, dar nu de toți. Îmi aduc aminte însă de Roxana. A fost colega din D cu care împărțeam orele de engleză, eram la acelaşi etaj, clasă lângă clasă.

Roxana a fost acea colegă de liceu, care era în grupul fetelor renumite, care primeau mereu atenție, dar ea era altfel. Era, cumva, colega aceea care se făcea plăcută prin felul ei de a fi, avea ceva aparte. Nu am avut o relație deosebită, dar ne-am înțeles bine, pot să spun, din punctul meu de vedere, că am fost amici. Îmi aduc aminte că am fost odată la ea acasă, nu mai ştiu cu ce ocazie, dar îmi amintesc că avea foarte multe cărți. Nu am păstrat legătura după liceu, ne-am văzut la întâlnirea de 10 ani, incă o dată prin Deva şi cam atât.

În urmă cu aproximativ o săptămână, pe facebook, am primit invitație la piesa de teatru Poveste de Crăciun, pusă în scenă la Teatrul de Artă din Deva şi am fost surprins să aflu că piesa este pusă în scenă de Roxana, împreună cu copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Rudolf Steiner” din Hunedoara, unde ea lucrează ca profesoară. Curiozitatea mi-a fost trezită și am aflat că nu este prima dată când face asta, ci, în urmă cu un an și jumătate a mai pus în scenă o altă piesă, Micul Prinț, tot cu copiii cu dizabilități de la centrul unde lucrează.

Am fost joi 15 decembrie la Poveste de Crăciun, și am fost impresionat de acești copii minunați, acești micuți actori extraordinari, care și-au revărsat sufletele curate pe scenă și mi-au oferit un spectacol de neuitat sub îndrumarea unor oameni frumoși, care reușesc să îi facă, prin dăruirea lor, să își depășească condiția, să nu se simtă “altfel”, ci dimpotrivă, să simtă bucuria de a face ceva deosebit, ceva ce îi face să se simtă extraordinar de bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mă bucură, foarte mult, că am fost coleg cu Roxana, că o cunosc și cel mai mult mă bucură că a ajuns un om deosebit, o persoană care a ales să ofere o parte din sufltetul ei frumos celor care au nevoie. Meseria pe care și-a ales-o și mai ales ce face ea pentru acești copii, este dovadă clară că iubește ce face și de aceea o face extraordinar de bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Roxana, te felicit din nou și pe acestă cale, mă bucur că prin ceea ce faci aduci bucurie în viețile celor care au plăcerea să te cunoască și să primescă dăruirea ta, mă bucur că ai devenit un “om” deosebit și în încheiere îți scriu un citat care cred că se potrivește foarte bine cu drumul pe care l-ai ales tu în viață :

Nu merge pe unde te duce drumul, mergi pe unde nu există un drum și lasă o urmă.” – Ralph Waldo Emerson.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *